CURS AQUAGYM

 

Aquagym (gimnastica în apă) reprezintă o metodă ingenioasă de a face mişcare şi de a te relaxa, în acelaşi timp. Prin calităţile sale terapeutice de calmare şi revigorare, apa conferă o stare de bine, de relaxare, iar exerciţiile efectuate în apă ajută la oxigenarea ţesuturilor musculare, la îmbunătăţirea rezistenţei cardio-vasculare şi scăderea tensiunii arteriale, la reglarea nivelului de zahăr în sânge, la pierderea în greutate şi modelarea siluetei, precum şi la reducerea stresului.

Aqua Gym este una dintre cele mai sigure şi eficiente metode de a te menţine în formă, fără a pune presiune asupra coloanei vertebrale şi a articulaţiilor, deoarece apa poate susţine 90% din greutatea corpului; astfel, persoanele cu afecţiuni medicale în aceste zone-problemă pot practica exerciţii fizice de recuperare care le-ar fi fost contraindicate în alte circumstanţe. Aşadar, gimnastica acvatică este recomandată atât copiilor, tinerilor, adulţilor, cât şi persoanelor în vârstă, dar şi femeilor insărcinate şi persoanelor care urmează un program de recuperare fizică, exerciţiile putând fi practicate mai uşor şi în siguranţă.

Numeroasele beneficii ale acestui tip de antrenament, precum şi atractivitatea conferită de dinamismul şi varietatea mişcărilor implicate au reuşit să situeze gimnastica acvatică printre cele mai îndrăgite forme de practicare a fitness-ului, domeniul aquafitness-ului fiind în continuă expansiune şi în ţara noastră.

 

LOCATIE: Aqua Park Blue Eden

TARIFE:

1 sedinta: 45 lei
Abonament 8 sedinte: 250 lei
Abonament 12 sedinte: 300 lei